Zilele trecute am dat peste un blog destul de interesant care m-a intrigat, dar și indignat, revoltat și jignit în același timp. Așa că m-am decis să-mi scriu și eu părerea despre câteva lucruri. În ciuda faptului că vor exista câteva părți mai aprinse în acest articol, vreau să se înțeleagă de la început că scopul este doar de a critica o mentalitate care mie mi se pare greșită, nu de a mă lua de cineva personal. Va urma un articol lung, deci să nu mai pierdem timpul!

„Anime-urile, un hobby bolnăvicios” – stereotipuri și prejudecăți

Blog-ul despre care vorbesc este intitulat „Pericolul anime”, deviza: „Frontul de luptă anti-anime! Opriţi acest flagel astăzi!

Abordarea mi s-a părut, din start, greșită. Pe parcurs, voi și argumenta de ce. Este adevărat că articolele sunt din 2010, însă asta nu are o mare importanță. Chiar dacă s-a schimbat ceva în perspectiva celui care a scris articolele, mulți mai au astfel de păreri și în ziua de azi.

Autorul acestui blog descrie anime-urile ca fiind un „hobby bolnăvicios” și un pericol pentru copii. Sunt de acord cu anumite aspecte pe care le-a enumerat în articolele sale, însă am regăsit câteva afirmații care m-au scos puțin din starea mea bună de spirit. Iată una dintre ele:



Am văzut „o mare parte din persoanele ce se declară fani anime sunt adulte”, dar nu am văzut să fie menționat nicăieri că măcar o (mare) parte din ei sunt… – ce a enumerat acolo… – 
Din ce am priceput eu, o mulțime dintre fani sunt adulți, iar acei adulți își glorifică lipsa stimei de sine de care dau dovadă, au o influență nocivă asupra copiilor etc. Poate că nu am înțeles eu bine și  autorul nu crede asta, deoarece ar fi destul de trist dacă ar fi așa…
În orice caz, știu însă că sunt oameni care chiar gândesc în modul ăsta, oameni care sunt 100% convinși că „toți românii sunt hoți”, „toți rockerii sunt sataniști” etc. În cazul de față, că „toți fanii anime sunt lipsiți de viață socială. ” Am să fiu și eu scurt și clar: mă dezgustați!

Cum vine asta? Ia-ți luat voi la rând pe toți pentru a-i putea eticheta așa?! Vă bazați doar pe niște statistici sau pe niște întâmplări neplăcute din trecut atunci când spuneți asta. Impresia pe care mi-o lasă afirmațiile acestea, precum și modul în care sunt spuse uneori, mă face să simt că prejudecățile oamenilor „limitați” din punct de vedere mintal sunt cele care reprezintă un potențial pericol pentru dezvoltarea copiilor/adolescenților. Una dintre ele… fiindcă mai sunt destule! Și vorbesc despre acei oameni care aleg să nu-și extindă capacitatea intelectuală, fiind convinși că spusele lor sunt întotdeauna veridice. Stereotipuri, prejudecăți, etichete sociale… numiți-le cum vreți, nu este în regulă!

Haideți să intrăm într-o explicație referitoare la ce am scris mai sus. Există fel și fel de oameni; buni, răi, puternici (emoțional), emotivi etc. Voi, punându-le o astfel de etichetă tuturor celor care împart un hobby comun, puteți include o mulțime din acele tipuri de persoane. Un copil inocent care și-a găsit o nouă ocupație pentru timpul său liber poate suferi de pe urma anumitor denumiri, ca să nu mai vorbim de jignirile care sunt puse și ele la pachet de multe ori.

Există o probabilitate destul de mare ca, din această cauză, acel copil să devină mult mai introvertit și anxios. În cazul în care este mai mare și petrece mai mult timp pe internet, se poate ca el să-și găsească un „refugiu” în acel spațiu virtual. Vă mai și întrebați de ce? Răspunsul este foarte simplu… și trist: pentru că impresia pe care i-o lăsați despre această societate poate să fie un punct în minus sau în plus pentru încrederea sa de a se integra în aceasta.

Gândiți-vă puțin: vouă v-ar plăcea? Eu cred că nu! La fel cum nu vă place când cetățenii altor țări ne numesc în toate felurile din cauza câtorva „binevoitori” care doresc să ne împrospăteze imaginea prin ochii lumii. Le știți…nu?! acele priviri, acele vorbe de superioritate și de dispreț pe care ni le aruncă, din când în când, ceilalți, atunci când se mai întâmplă vreo nefăcută… Le știm cu toții! Și din pricina cui? A unui grup neînsemnat de oameni! Exact așa se simte și acel copil nevinovat când primește atâta negativitate și nu înțelege de ce.

Sunt sigur că sunt unii care mi-ar spune că trebuie să fim puternici și să ne obișnuim cu lumea asta nedreaptă. Este adevărat că trebuie să fim puternici, dar ăsta nu e un motiv pentru care noi să ne purtăm altfel decât e firesc cu cei din jurul nostru. Cât despre acomodarea cu situația asta… nici cu ea nu prea sunt de acord! De ce credeți că nu se schimbă nimic? Pentru că lumea este prea tolerantă și s-a acomodat cu un trai josnic! Trebuie doar puțină mobilizare și să fie lăsată deoparte indiferența. Singuri nu putem, unul din o sută de oameni, să luptăm pentru toți. E nevoie de cooperare din partea tuturor!

Revenind la ce ziceam adineaori. Da, am spus că mă dezgustați… voi, cei care gândiți așa! Totuși, asta nu m-a oprit să fiu politicos când am întâlnit un astfel de om în realitate care nu mi-a greșit cu nimic și a dat dovadă de bun simț. Nu m-aș duce să dau în cap nimănui pentru asta, dar pe de altă parte, nici nu mi-ar face plăcere să-i ofer timpul meu cuiva care își formează o asemenea opinie.

Animațiile sunt o formă de artă | Influența anime-urilor, asupra cui cade vina?!

Am lungit vorba destul, să ne întoarcem la subiectul principal: 
Dragă domnule autor, (din fericire) nu este chiar așa cum spui tu! După ce am citit mai multe articole, am înțeles că vrei binele copiilor. Cu toate astea, abordarea și perspectiva ta asupra anime-urilor și a „fanilor” acestora mi se pare, în cele mai multe cazuri, greșită și nedreaptă. Am spus la început că voi explica de ce, și asta voi face acum.

Nu mă interesează ce spun alții, eu consider că anime-urile sunt o formă de artă. În spatele unei serii de succes se află ani de muncă și de încercări din partea unui număr considerabil de oameni. Este nevoie de inspirația unor artiști care să deseneze și să să scrie, de talentul unor actori care dau viață personajelor, dar nu în ultimul rând, de o echipă care să pună la punct toate lucrurile astea.
Formarea acestor filme și serii de animație, implicând contribuția artiștilor cât și a procedeelor artistice mă face să spun că duce la un rezultat artistic. Că nu este întotdeauna unul bun este o altă poveste.

Problema este că mulți dintre cei care se uită cruciș la admiratorii acestor „desene animate” omit un detaliu important; și anume că ele sunt unul și același lucru, în esență, cu „Tânăr și neliniștit“, „Titanic“, „The Exorcist” sau alte filme și seriale pe care le vedem la TV, dar care pot fi găsite de oricine și pe internet, în majoritatea cazurilor.

Ideea este simplă: un regizor concepe și pune la punct un scenariu care este interpretat de niște personaje. Aceste personaje care interpretează rolurile pot fi reale sau fictive… dar ceea ce ne emoționează sau ne ține în suspans este povestea transmisă prin intermediul lor. Poveste care ajunge la noi indiferent de tipul personajelor. Dacă e să o luăm logic, toate personajele sunt fictive, dar înțelegeți voi ce am vrut să spun.

Ce ne deranjează pe noi este conținutul care poate fi o influență negativă pentru copii. Aici intervine un alt lucru, pe care o mulțime dintre cei care duc eterna luptă „anime-urile sunt pentru copii vs. anime-urile nu sunt pentru copii” uită să-l ia în considerare. Le puteți cataloga drept „desene animate” sau oricum vreți, până când nu veți înțelege că pericolul nu-l reprezintă aceste desene, nu veți „salva” pe nimeni.

La fel ca filmele, anime-urile sunt împărțite în mai multe genuri. Există un motiv pentru care un copil se poate uita la „Beethoven“ sau „Hachiko“, și probabil nu ar trebui să vizioneze „The Grudge” ori „American Pie“. Așadar, ele pot fi și nu pot fi pentru copii. Fără îndoială, un procentaj destul de mare din anime-urile din ziua de astăzi conțin violență grafică destul de explicită sau aluzii sexuale. Dar, de asemenea, multe sunt declarate ca fiind neadecvate copiilor sub o anumită vârstă. Câteodată chiar și minorilor. E normal ca o astfel de serie să fie nepotrivită pentru un copil și să aibă, eventual, o influență negativă, deoarece nu sunt destinate lor. În același mod în care le spunem copiilor că nu toate filmele sunt pentru ei, le putem spune și că nu toate „desenele” sunt potrivite vârstei lor.

Cei mai mulți se găsesc revoltați, fiindcă aceștia asociază anime-urile cu desenele animate clasice; „Tom și Jerry“, „Familia Flinstone” etc., mai ales copiii, deci este mai ușor pentru ei să ajungă la anumite desene care au un conținut nepotrivit. De asemenea, este la fel de ușor pentru adultul revoltat să presupună că acele „desene pentru copii” sunt sigure, fără să verifice, și să-și vadă mai departe de treabă. Ca mai apoi să fie șocat de lucrurile pe care le-a văzut copilul său și să spună că cei care au creat acele desene sunt niște imbecili. Nu?! 

„Fanii anime sunt lipsiți de viață socială și duc o viață mizeră”

Aș vrea să trec la o povestioară prin care să combat „miturile” relatate până acum, iar spre final, îmi voi expune și eu părerile pro și contra anime.

Știți de ce mă amuza (și mă amuză în continuare) când cineva descria și cataloga toate persoanele încadrate într-o singură comunitate în același fel? Deoarece prietenii și cunoscuții mei îmi demonstrau mereu contrariul. Colegi cu talente impresionante pe care-i invidiam, dar și admiram. Fie că vorbim despre un sportiv bun, care era mai toată ziua pe afară făcând mișcare, sau un artist în devenire, al cărui desene m-au ambiționat și pe mine să o iau pe drumul acesta. Însă privind dintr-un alt unghi, doi copii foarte sociabili, normali, mereu înconjurați de oameni, mereu zâmbăreți și puși pe glume. Deci să vină cineva să-mi spună că fanii anime-urilor au un stil de viață mizer și se rezumă la a ieși din casă doar pentru tutun și suc, corect? 

Chiar și acum am o prietenă bună care este fană rock și anime. Ăăm..! O altă persoană lipsită de viață socială și o satanistă, nu? (ha ha) Nu!

Am uitat să menționez, mulți dintre cei care-i numesc sataniști pe cei care ascultă rock își imaginează că-l venerează pe ăl’ cu coarne și se gândesc numai la atrocități, deoarece ei asociază satanismul cu faptele astea. Nu sunt foarte bine informat în legătură cu asta, însă știu că nu este chiar așa. Ideea este că nu e în regulă să facem astfel de asocieri pe baza preferinței muzicale a unei persoane.

Spre exemplu, această prietenă a reușit să realizeze lucruri, în adolescența sa, la care mulți dintre cei care arată cu degetul doar visează. Pardon! Nu visează! Ei nu și-ar dori să fie olimpici și să-nvețe pe rupte! Culmea este că, deseori când vorbesc cu ea, avem o conversație scurtă… ea fiind prea ocupată cu școala, iar în puținul timp liber rămas, distrându-se afară cu prietenii. 

Această persoană care a fost și ea, automat, aruncată în acel coș cu rufe murdare unde ați băgat ambele comunități, m-a ajutat mereu și mi-a fost un model de urmat. De asta am spus ce am spus, fiindcă-i jigniți pe aceia care nu au nicio legătură cu cei care v-au făcut să aveți o părere proastă despre comunitatea respectivă din care fac parte.

Aceștia sunt niște „fani”, iar eu nu-i văd regăsindu-se în acele descrieri făcute de mulți dintre voi. Deci cum se poate asta, parcă erau toți la fel, nu?

De ce anumite persoane preferă animațiile?

Revin cu o întrebare pe care am văzut-o într-unul dintre articolele de pe acel site. O întrebare care, de asemenea, am auzit-o de multe ori și nu înțeleg de ce oamenilor le place să învârtă atât în jurul acestui subiect…

De ce persoane bine trecute de vârsta inocenței aleg să se uită la desene animate?”



Domnule, întreb și eu: de ce persoane ajunse chiar și la bătrânețe aleg să coloreze? Coloratul nu este pentru copii? Poftim? Există și „colorat și pentru adulți”? Aaaaa! Bine că știu! Să vă spun un secret – există și desene destinate adulților! (știu, știu, încep să devin foarte repetitiv deja…)

– Întrerup puțin ideea

Mi se pare că sună puțin ciudat, așa că o voi spune altcumva: aproape orice activitate ar putea fi împărțită în două părți; pentru copii și pentru adulți. În același timp, cred că ar fi stupid să ne mirăm de ce. Copii sunt curioși și vor să încerce ce văd la adulți. Pe când adulții vor să mai scape de stres vizitând, din când în când, lumea copiilor. Nu e nimic greșit în asta. Copiii și adulții nu pot face chiar aceleași lucruri. Totuși, ce rău vedem într-un copil care preia deja câteva din responsabilitățile unui om matur sau într-un adult care își mai păstrează câteva din activitățile copilăriei sale? 

– Înapoi la ce spuneam mai sus

Cu toate că sunt numeroși oameni cred acest lucru, există suficiente explicații pentru motivele care-i încurajează pe adulți să coloreze. Fie că vorbim despre cunoscutele cărți „mandala” , ori ceva ilustrat de ei. Nu mă refer la artiști care trăiesc din asta, ci la oameni obișnuiți care mai colorează din când în când.

La fel este și cu desenele (nu spun că au aceleași beneficii). Cele clasice îmi aduc aminte de copilărie. Veneam de la școală, îmi făceam temele (din când în când) mă jucam cu jucăriile la fel ca orice copil obișnuit, iar după aceea urmăream cu drag maratoanele de Tom și Jerry sau Johnny Test. M-aș uita și acum, și peste 10 ani. Mă relaxează și sunt amuzante. Iar anime-urile prezintă adesea o poveste din care chiar poți învăța multe lucruri pozitive.


Înainte de a trece la următoarea idee, mai am încă ceva de spus legat de „desenele pentru adulți” și motivul pentru care unii oameni aleg să-și exprime poveștile prin aceste desene:

Eu sunt un fan al filmelor de groază, deci pot să spun că urmăresc cu plăcere filme, documentare, anime-uri etc. din această categorie. Totuși, există o diferență între a vedea un personaj animat într-o anumită situație și a vedea o persoană reală care se află în aceeași postură. Cel puțin pentru mine… De multe ori e mai oribil să vezi oameni reali în situații extreme decât un caracter animat. 
Pe de altă parte, multe secvențe sunt mai ușor de realizat prin animație decât în realitate. Mai ales pentru categoriile horror sau SF, care ar include mult machiaj și costumații bine puse la punct sau diferite mașinării și cine știe ce alte lucruri care ar fi necesare pentru a realiza ceva cât mai credibil. Presupun că varianta aceasta ar fi și mult mai costisitoare.

De asemenea, este mai dificil să lucrezi cu alte persoane în situații din astea, mai ales pentru că intervine și riscul accidentărilor, se gândește unul dintre actori că vrea să plece etc.  
Nu în ultimul rând, pentru un iubitor de artă care poate să își creeze singur designul caracterelor sau să lucreze la animație, este mult mai apropiat de varianta desenelor.

Aici apare și un lucru care nu este atât de plăcut pentru mulți oameni. Ideea de a „manipula” acele personaje animate cu atâta lipsă de grijă și de păsare nu este în regulă. De ce nu este în regulă? Pentru că alții pot fi influențați de ideea asta și pot încerca la rândul lor să o facă, însă asta în realitate.

De exemplu, am citit într-un articol despre un caz destul de terifiant care implică o copilă ce și-a atacat tatăl cu un topor. De ce? Pentru că așa a văzut într-un anime. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt de acord cu faptul că multe show-uri – să le spun așa – pot avea o influență negativă pentru copii și nu ar trebui să fie vizionate de aceștia, însă ce om sau copil cu toate țiglele pe casă s-ar gândi să-și atace părintele pentru că așa a văzut la televizor? Eu am fost învățat de mic despre pericolele de genul ăsta. Am văzut zeci de filme și anime-uri cu lupte și alte lucruri de genul acesta. Mie de ce nu mi-a trecut prin cap așa ceva?

Poarta de scăpare către o lume fantastică

„Pentru a scăpa de răul tratament aplicat de colegi / părinţi, aceşti copii s-au refugiat în ce au găsit la îndemână.”

Vă spun și eu ce cred: acesta este doar un posibil motiv. Altul ar fi etichetele sociale despre care am scris mai devreme. Cu ce gând să se integreze un adolescent obișnuit căruia îi plac anime-urile în societatea asta? Cu gândul că lumea îl consideră un nefericit al sorții care duce o viață mizeră și nu este capabil să aibă o viață socială? Desigur, de ce nu!? Este cel mai călduros mesaj pe care i l-am putea oferi cuiva!



O viață tristă și plină de deziluzii? Am citit și recitit unele părți, dar tot nu pricep câteva lucruri.

Haideți să ne amintim puțin de copilărie… Mai țineți minte când abia învățam să citim și ne pierdeam în lumea basmelor? „Punguța cu doi bani”, „Scufița roșie” sau „Cei trei purceluși”? Vă mai amintiți cum v-ați simțit? Vă mai amintiți cum v-ați simțit când ați citit ultima carte și ați fost prinși atât de tare în acțiunea/povestea aceea incredibilă, încât parcă v-ați transpus într-o altă lume? Nu e doar asta! Lumea și viața asta sunt pline de lucruri incredibile, însă există o limită până unde putem duce anumite lucruri. De asta am fost înzestrați cu imaginație și creativitate, pentru reproduce momente, bune sau rele, din viața asta, prin artă. În același timp, putem crea o altă lume în care să explorăm diferite lucruri imposibile în aceasta.

Nu pricep! Știi ce nu pricep, domnule autor? Cum mulți oameni ca mine sau ca tine realizează că lumea asta e plină de pericole și de oameni buni și nebuni, dar sunt la fel de mulți care se întreabă de ce oamenii își doresc să scape din lumea asta și să se „izoleze” puțin într-o altă lume…

Înțelegi?!

Ai foarte mare dreptate aici, anime-urile (pe lângă multe alte lucruri, pentru mine) sunt o poartă de scăpare către o lume fantastică. O poartă de scăpare din lumea asta plină de nebunii, de probleme, de stres și de tot ce ne mai apare în drum. O lume fantastică compusă din gândurile și emoțiile a multor oameni care se contopesc în niște povești foarte bune câteodată.

Nu… nu înțelegi!

Eu nu trăiesc o viață tristă plină de deziluzii. Nici cunoscuții mei care urmăresc aceste desene. O ducem bine cu toții! Așa că, te rog, fii mai selectiv cu ceea ce spui! Am văzut destule argumente bune pe site-ul acela, dar când m-am izbit de aberațiile astea nu am putut să stau fără să spun nimic.

Otaku, fanatism și spațiul virtual 



Denumirea „otaku” este, într-adevăr, pentru acele persoane obsedate de aceste animații. Poate fi privit și sub alte forme, însă, în mare parte, este adevărat. Totuși, acesta este cam singurul lucru relevant pe care-l văd mai sus.

Evident că un iubitor al animațiilor poate fi surprins de colecțiile de DVD-uri (care, domnule, valorează mai mult decât îți închipui tu) sau de figurine pe care le are în posesie un „otaku”.  Un iubitor de cărți, de asemenea, va fi surprins de biblioteca unui „guru” care a citit mii de romane. Este rațional, nu? 

Un lucru pe care-l disprețuiesc foarte mult este acest tip de manipulare înșelătoare care denotă dorința aprinsă a cuiva de a-i fi urmată o anumită idee, însă textul acesta expune doar informații favorabile argumentelor autorului, nu expune părțile bune și rele din ambele tabere. 

Spațiul virtual nu este cel real, bineînțeles. Oamenii realizează diferite lucruri în acest spațiu pentru divertisment sau pentru a se relaxa. Nu cu gândul că vor realiza ceva în viața reală. 
În altă ordine de idei, există jocuri video care pot stimula creativitatea și felul de gândire și de acționare al unei persoane. De exemplu, jocurile în care povestea decurge pe baza alegerilor pe care le faci. Poți înțelege astfel ce consecințe pot avea anumite alegeri pe care le faci. 

Singura scuză pe care o găsesc pentru acest blog este vechimea sa. Nu eram la curent cu astfel de lucruri acum 8 ani și nu știu cum era mediul online și comunitățile acestea pe vremea aceea.

Anumite părți din aceste articole mă fac să cred că autorul nu este atât de bine informat în legătură cu acest subiect, că a văzut un anime cu săbii și violență, a citit un articol despre o crimă comisă din cauza unui anime și a decis că ele trebuie interzise, ori că nu dorește să expună și părțile bune care pot fi găsite în aceste animații, întrucât afirmațiile sale nu ar mai fi atât de convingătoare după aceea. Eu sun un fan al animațiilor, însă am expus ambele părți, deoarece așa mi se pare normal.

De asemenea, să nu confundăm fanii cu niște fanatici care recurg la violență sau gesturi inexplicabile pentru a-și proteja ideile și fanatismele. Există fanatici ai religiei, ai fotbalului, ai politicii etc., care au același tip de comportament cu cel descris în pozele de mai sus. Eu consider că un „fan” este cu totul altceva.

Influența negativă – probleme și soluții

Sunt de acord că unele anime-uri au un conținut care poate fi deranjant pentru unii și că majoritatea nu sunt potrivite copiilor. Însă viziunea unora poate să fie puțin neclară; nu s-ar rezolva NIMIC dacă le-ați opri! Acele părți rele pe care le vedeți nu se aplică tuturor seriilor/creatorilor. Imaginați-vă problema esențială ca pe un măr stricat, plin de viermi. Aceste serii animate fiind un soi de mere pe care-l preferă acei viermi. Dacă noi distrugem soiul respectiv, problema pur și simplu se va răspândi spre altul. Ei vor căuta un alt fruct pe care să-l contamineze, deoarece scopul lor nu este să se refugieze într-un loc anume, ci de a se putea „hrăni în siguranță”.

Ce am vrut să spun prin asta, este că există o minoritate sau o majoritate, depinde de caz, care manipulează din umbră, prin diferite metode, trendurile populare. Pentru profit, amuzament, răzbunare sau alte varii motive. Ei vor găsi mereu un alt loc pentru a-și duce la bun sfârșit planurile, și va apărea mereu un obicei nou, interesant, cu un potențial mare de a deveni popular, prin care vor încerca să tragă sfori. Astfel, satisfăcându-și toate poftele și nevoie. Asta, bineînțeles, ascunzându-se în spatele unor marionete naive care cad pradă eventualelor oferte pe care aceștia i le pun la dispoziție.

Cu siguranță, violența din anumite serii cât și mesajele cu caracter ofensator sunt exagerate, însă dat fiind faptul că un om cu capul pe umeri  și-ar da seama că nu este în regulă să practice așa ceva în viața reală. Ce reprezintă o problema este posibilitatea extrem de ușoară de a fi vizionate de oricine și, implicit, includerea acelor mesaje și în serii predestinate celor mai tineri. Fără a fi ipocriți, trebuie să recunoaștem că lucrul acesta se întâmplă peste tot. O soluție mai bună cred că ar fi o atenție mult mai mare acordată copiilor și puțin timp petrecut cu ei în care să le explicăm ce e bine și ce este rău. 

Spunea autorul articolului că responsabilitatea nu cade doar pe umerii părinților, ci și a societății. Totuși, societatea este formată din oameni care au fost și ei educați, prima dată, de părinții lor. Nu toți au avut parte de asta, este adevărat. Însă educația de bază ar trebui să vină din partea familiei. Problema de mai sus, și anume că nu toți copiii au avut parte de educație, este în mare parte pericolul înspre care ne îndreptăm când vorbim despre influențarea negativă. Deoarece un copil care a fost bine educat nu se va gândi să atace oamenii cu toporul. 

Cert este că există persoane bune și rele, iar acest lucru nu cred că se va schimba vreodată. Drept urmare, înainte de a ne lăsa copiii într-o colectivitate infectată, ar trebui să le oferim noi o educație bună. Pe această cale, ei pot să-și formeze o mentalitate lucidă și să distingă lucrurile care pot fi făcute de cele care ar putea face rău cuiva.

Eu mă uitam de când eram mic la tot felul de desene. Primul anime pe care am început să-l urmăresc a fost Naruto, care este despre unui copil ce luptă din greu pentru îndeplinirea visului său. Chiar și de atunci, primul lucru care mi-a atras atenția a fost că, în ciuda oricărui obstacol pe care-l întâlnește, el nu renunță niciodată.

Odată cu creșterea în vârstă, am urmărit multe genuri de serii, filme și seriale. Evident, unele mai conțineau violență și alte lucruri, dar chiar și așa, am rămas un om normal, nu am devenit un psihopat. Prietenii despre care am povestit, de asemenea. De ce noi și mulți alții am putut? Găsiți singuri răspunsul și haideți să ne mai gândim încă o dată la cauze și soluții.
Nu vreau nici să susțin violența exagerată, dar vreau să spun că nu asta este problema aici.

Am susținut că anime-urile sunt o formă de artă și o voi face în continuare. 
Tot ce vedem în aceste animații este desenat și creat de artiști talentați. În multe cazuri, alți începători sunt inspirați de arta lor și se simt motivați să-și șlefuiască și ei talentele. În același timp, cei pasionați de obiceiuri și tradiții pot afla lucruri interesante din aceste desene. Însă majoritatea informațiilor vor fi legate de Japonia și cultura acestei țări.

Pentru cei care susțin că toate creațiile animate sunt„toxice” și reprezintă un pericol pentru copii, le sugerez să vizioneze „Spirited away”,  „Into the Forest of FirefliesLight”, „A silent voice”, „A place further than the universe” „ReLife”, „The Anthem of the Heart”, „5 Centimeters per second”… și lista continuă. Nu pot să nu menționez despre „Your lie in apil”, una dintre seriile mele preferate care m-a inspirat și emoționat foarte mult. Dacă cineva își dorește, poate să găsească materiale pentru toate vârstele.
Chiar dacă majoritatea exemplelor mele sunt anime-uri mai noi, ce au apărut după data publicării acestor articole despre care v-am scris astăzi, există și serii mai vechi care ar putea fi date ca exemplu.

Soluția pe care o văd eu este dezvoltarea unui mod mai inteligent de distribuire potențialelor „materiale periculoase” și un mod mai eficient de restricționare al lor. Există anumite țări, precum China, care au interzis anumite anime-uri din cauza influenței pe care o pot avea. În comparație cu mentalitatea din articolul pe care l-am criticat astăzi, este o soluție mai bună. Pentru că ar fi absurd să interzicem toate anime-urile. Deși mie nu mi-ar prii, deoarece am urmărit câteva dintre acele serii care au fost interzise. Așa că rămân la concluzia că ar trebui distribuite cu mai multă grijă pentru a nu putea fi vizionate chiar de oricine.

În concluzie, voi susține în continuare aceste desene, dar doresc să atrag și eu atenția lumii: copiii, adolescenții etc. pot fi afectați și influențați ușor de nenumărate lucruri, nu doar de „mesajele subtile” din desenele animate. Așadar, dacă le doriți binele, fiți alături de ei și explicați-le ce pot face și ce nu. În caz contrar, ei își fac o părere din ce aud și văd în mediul lor înconjurător. Dacă-i ajutați voi să-și formeze o opinie clară asupra lucrurilor, atunci nu vor mai fi chiar atât ușor influențat.

Și cu asta am încheiat cel mai lung articol de pe blog! Cel puțin până acum…
Vreau să știu care este părerea voastră despre acest subiect. Care este soluția pe care o vedeți voi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: